duminică, 21 aprilie 2013

Botezul

O sa incep cu evenimentul care a avut loc weekendul trecut:am fost botezata! Mami se astepta sa plang,sa nu-mi placa,dar surpriza,eu am ras! Pana si preotul s-a mirat si a spus ca nu a avut parte de prea multi bebelusi care sa rada la botez. Si cand m-a bagat in cristelnita,eu am crezut ca e rost de baita,asa ca am inceput sa dau din picioruse in apa. Preotul stia ca eu sunt un bebe mai special si mai mare,dar nu cred ca se astepta sa incerc sa-i fur orice are in mana prea aproape de mine. Am incercat sa-i fur crucea,am vrut sa-l trag de haine,am vrut sa-i fur sticluta cu mir si pe langa asta,am incercat sa smulg florile din lumanarea mea de botez!
Incerc sa merg.Inca nu-mi iese prea bine si nu vreau nici sa incerc daca nu ma tine cineva de manute (preferabil mami). Dar am invatat sa ma ridic singura in patut,tinandu-ma de marginea lui si stau asa mai mereu si sar. Si in fiecare dimineata ii dau trezirea lui mami la maxim 8,ca imi place cand ma lauda dimineata ca iar mi-am strans cearceaful din patut si mi-am dat jos pantalonasii. De statul in fundulet nu mai mentionez,ca stau de ceva vreme asa si ma pot aseza din orice pozitie.A fost mai greu pana m-am lamurit cum pot sa ma asez dupa ce m-am ridicat in picioare in patut,dar m-am prins dupa 3-4 zile in care incepeam sa plang dupa mami la fiecare 3 secunde sa ma dea jos.
Lucrez la vorbit.Imi ies mie cateva silabe acolo,dar cam atat. Studiez cu mare atentie buzele lui mami si tati cand vorbesc si ma stramb si eu,dar inca fara prea mare succes.
Imi place tare mult cand imi citeste mami in engleza. Nici mami nu stie de ce. Si mai imi place cand numara,tot in engleza.In romana parca nu e asa interesant. A zis mami ca daca o tin tot asa,la ultima operatie (cea de la 4-5 ani) o sa ma inteleg cu doamna doctor de la Viena in germana.
Pe 9 mai am programare la ecografie la dl doctor Nicolescu.Mami nu-si face griji,ca se vede ca sunt bine.De saptamana asta am inceput sa iau doar 2 doze de Furosemid,iar daca totul este bine,de saptamana viitoare voi lua doar o doza pe zi.
De mancat mananc bine,imi place tare mult iaurtul cu cereale.In continuare nu imi place marul,a mai incercat mami sa-l amestece cu diverse alte lucruri,dar nu ma fraiereste ea pe mine,ca eu sunt o smechera. Am descoperit ca nu-mi place nici spanacul. Mami zice ca asta e din vina lui tati,ca el nu a mancat spanac toata viata pentru ca nu-i place.
Am mai dezvoltat 2 dintisori,cei de sus.Au iesit amandoi odata.De data asta am fost putin mai irascibila cu o zi inainte,dar mami stia de ce,ca a vazut ca ies dintisorii. Deci acum, am 4 dintisori cu care sa rod marginea patutului si mainile lui mami,ca jucariile nu vreau sa le rod!
Atasez si cateva poze,ca sa vedeti ce mare m-am facut!






















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu